Primul concurs international de haibun KIKAKUZA ii are printre castigatori pe domnul ION CODRESCU. Desi Marele Premiu a fost obtinut de John Parsons din Regatul Unit al Marii Britanii, domnul Ion Codrescu impreuna cu Barbara Taylor din Australia si Bamboo Shoot din Regatul Unit au primit laudele juriului format din Nobuyuki Yuasa si Stephen Henry Gill.
Ceremonia premierii a avut loc pe data de 4 aprilie la templul Jogyoji din Isehara unde se afla mormantul lui Kikaku, discipolul lui Basho. Haibunul castigator a fost citit sub un cires inflorit binecuvantat de cantecul divin al unei ciocarlii.
UNTITLED ..by Ion Codrescu (Romania)
At the heart of Transylvania, after hiking among mountains and through insect-filled forest, my wife and I find a hamlet with more than a dozen small farms. Each farm has a tiny thatched cottage, a barn, and some haystacks, all surrounded by a wooden fence. There are no streets, only paths that wind like a secret calligraphy through the grasses—from one farm to another, from the doors of the cottages to the barnyards, or to the haystacks drying in the sun. Wandering along one of the paths, we meet an old lady, and I ask her permission to take photos. She agrees, and asks me where we are from. Her desire to talk with strangers surprises me. But she says that in the last few days she has talked with only her cat and fowls. She adds that in her eighty years she has gone to a town only once, when she got married. “I am happy here among the mountains,” she says.
She invites us to see her house, which contains traditional wooden furniture and handmade carpets. A dry basil scent floats throughout it. She points to a wall covered by old icons. “Here is the place where I pray,” she says. “This is my church, near this flickering candle. Every Sunday I wear the most beautiful traditional holiday costume, and even though nobody sees me, I feel like I am watched by other people.” In the next few days, Easter will arrive. I imagine the moments the old woman spends in her church, alone and surrounded by isolating mountains, filled with the holy spirit.
motionless sheep -
the clear water
in a rusty bucket
În inima Transilvaniei, după o plimbare prin munţi si păduri pline de insecte, găsesc împreună cu soţia un sătuc cu mai mult de-o duzină de mici ferme. Fiecare are câte o căsuţă ţărănească acoperită cu stuf, un grajd şi câteva căpiţe, toate înconjurate de un gard de lemn. Nu există străzi, doar cărări care şerpuiesc precum o caligrafie secretă printre ierburi - de la o fermă la alta, de la uşile caselor până în oboare sau până la căpiţele uscându-se la soare. Plimbându-ne de-a lungul unei poteci, întâlnim o bătrână căreia îi cer permisiunea de a face fotografii. Este de acord şi mă întreabă de unde suntem. Dorinţa ei de a vorbi cu nişte străini mă surprinde. Ea îmi spune însă că în ultimele zile a vorbit doar cu pisica si cu găinile sale. Adaugă că în optzeci de ani de viaţă a fost la oraş o singură dată, când s-a măritat. “Sunt fericită aici printre munţi”, ne spune ea.
Ne invită să-i vedem casa decorată cu mobilă tradiţională de lemn şi covoare lucrate manual. O mireasmă de busuioc uscat pluteşte în jur. Ne arată un perete acoperit cu icoane vechi. “Aici este locul unde mă rog”, ne spune. “Aceasta este biserica mea, lângă candela pâlpâind. În fiecare duminică port cel mai frumos costum tradiţional şi, chiar dacă nu mă vede nimeni, mă simt de parcă aş fi privită de ceilalţi oameni”.
Peste câteva zile va fi Paştele. Îmi imaginez momentele pe care bătrâna le va petrece în biserica ei, singură şi înconjurată de izolarea muntilor, pătrunsă de Duhul Sfânt.
Oi nemişcate-
apa limpede
în găleata ruginită