Din revista Ploc!, Nr 33

În numărul 33 al revistei Ploc!, au fost publicate poemele următoare:

Tania Nicolescu

la glicine grimpe
florissant l’anciene croix –
ancient est le nuveau parfum

glicina se caţără
înflorind vechea cruce –
vechi şi nou parfum

Maria Tirenescu

de traces de pollen
sur un pétal de lis –
l’étoile de berger

urme de polen
pe o petală de crin –
luceafărul

même lune froide –
la première fleur de pêcher
s’ouvre in silance

aceeaşi lună rece –
prima floare de piersic
se deschide în linişte

Instants choisis

de traces de pollen
sur un pétale de lis –
l’étoile de berger

C’est entre chien et loup que Vénus apparaît, dans la presque pénombre. Quand l’abat-jour s’allume, la nuit est proche et la réalité change le ton. Les organes sensoriels s’aiguisent et à leur suite, l’imaginaire.

Între câine şi lup, Luceafărul apare în aproape penumbră. Când lampioanele se aprind, noaptea este aproape şi realitatea îşi schimbă tonalitatea. Simţurile se ascut şi, la rândul lor, imaginaţia.

Ici, l’Image se confond au réel et lui-ci est riche des variations de la Nature. Ce haïku est un cosmos : l’infiniment petit perle une lumière dans « l’infini muet »... L’immuable du ciel recèle la mesaggère lontaine du soir dans les poussières fine des lumière : la fleur de lis devient l’infime trace de l’étoile et les pollens la révèlent.

Aici, imaginea se confundă cu realul şi acesta este îmbogăţit de variaţiile naturii. Acest haiku este un univers: o perlă minusculă, o lumină în “infinitul mut”… Imuabilul cerului ascunde mesagera îndepărtată a serii în praf fin de lumină: floarea de crin devine infimă urmă de stea şi polenul o pune în evidenţă.

On assiste à une subtile reaction entre l’évanescence porteuse de vie et la Vie même, génitrice de l’éphémère... Une simple poussière d’étoile, un pollen, génère une fleur ; un seul pétale de pureté, de lis, est un miroir sur le Ciel.

Asistăm la o subtilă reacţie între evanescenţa purtătoare de viaţă şi Viaţa însăşi, generatoare de efemer… Un simplu praf de stea, un grăunte de polen, generează o floare; o singură petală de puritate, de crin, este o oglindă pe Cer.

Ce haïku on renvoie à un ordre immanent où la Beauté se suffit à elle-même. Nul besoin de la définir. Elle transparaît, souverane, unique, par-delà le ragard qui la contemple...

Acest haiku face trimitere la ordinea imanentă, unde Frumuseţea îşi este auto-suficientă. Nu mai este nevoie să o definim. Ea transpare, suverană, unică, dincolo de privirea care o contemplă…

Oliver Walter